Kog7

Piața Mihail Kogălniceanu 7, București 030167

Kog7 Culture Hub este un nou spațiu cultural în inima Capitalei, care organizează periodic evenimente și reuniuni culturale de nișă, dedicate heritage-ului și bunului gust pentru societatea rafinată a Bucureștiului, aflată în căutarea lucrurilor fine de altădată.

În Piața Mihail Kogălniceanu, chiar la numărul 7, etajul 1, Kog7 CultureHub se află într-o clădire antebelică Art Nouveau, pe care timpul și-a imprimat memoria. Recent renovat si reamenajat, spațiul se plasează în centrul istoric al Bucurestiului, pe una dintre cele mai importante artere ale orașului. Cele patru saloane interconectate oferă versatilitate în funcție de fiecare eveniment în parte.

Acest spațiu multicultural organizează expoziții de artă, pop-up store-uri vintage sau ale designerilor români, lansări de carte sau de produs, degustări de băuturi fine, printre altele. La Kog7 CultureHub, artiștii români contemporani sunt aduși constant în atenția publicului, iar acest spațiu prezintă arta în toate formele ei de exprimare – de la artă plastică până la muzică, balet, teatru și seri literare.