SoNoRo Talks & Concert
Duminică, 17 noiembrie 2024, ora 11:00
Oberjin Club – Salon AuditoriumStrada Universității, nr. 8, Cluj-Napoca
Intersecțiile dintre muzică și literatură
Vor dialoga: Răzvan Popovici (violist și directorul executiv al festivalului), Alex Moldovan (scriitor) și Valentin Răduțiu (violoncelist).
Discuția va fi completată cu lucrări semnate de Louis Spohr, Antonin Dvořák și Jean Marie Leclair, în interpretarea violoniștilor Solenne Païdassi și Aylen Pritchin, a violistului Răzvan Popovici și a violoncelistului Valentin Răduțiu.
Scriitorul Alex Moldovan s-a născut în 1977 în Cluj, unde locuiește şi acum. A studiat filosofia, are un master în teorii ale artei moderne, dar a lucrat și ca muncitor necalificat, vânzător de weekend sau librar înainte să devină traducător. A organizat concerte de jazz, cântă (prost) la tobe și e voluntar la o asociație pentru protecția animalelor. Îi plac pizza, întâlnirile cu prietenii și muzica, nu se dă în vânt după ieșirile în natură și oamenii lipsiți de umor. Ține ateliere de scriere creativă și dacă va termina măcar a zecea parte din cărțile la care lucrează se va considera un om mulțumit.

A debutat în 2016 cu volumul Olguța şi un bunic de milioane, serie care se continuă cu Olguța și Operațiunea Jaguarul (2020), Olguța și marea demascare (2021) și Olguța și aventura din Orient Express (2024). Între timp a scris și Băiețelul care se putea mușca de nas și Povestiri de citit pe sub bancă. Recent a publicat volumul Casa, publicat la Editura YoungArt în 2023. Textul „O poveste fără niciun fel de morală” i-a apărut în Manualul de limba română pentru clasa a VII-a al Editurii Art Klet. A publicat în revistele Fabulafia și Ordinul Povestitorilor și în antologiile Uite cine vorbește, Cel mai mult și mai mult și Selfie. A făcut parte din juriul Trofeului Arthur și a participat la tabăra de creație „Locuiește în poveste”. În 2021 și-a făcut debutul ca autor dramatic cu o dramatizare a Băiețelului care se putea mușca de nas pusă în scenă de trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria din Oradea, iar primul volum din seria cu Olguța a fost pus în scenă de trupa MiniReactor din Cluj în 2023.