SoNoRo Festival 19
Ex libris

București – Cluj
1-17 noiembrie 2024

„Where words fail, music speaks.”

Hans Christian Andersen

Festivalul SoNoRo 2024, ediția a XIX-a

Ex librisul a apărut în ultimul sfert al secolului al XV-lea, fiind inspirat de practicile medievale de a include portrete sau alte simboluri care indicau proprietatea pe cărțile de rugăciuni.
Un ex libris are rolul de a rămâne în memoria umanității, de a transcende timpul odată ce proprietarul său părăsește această lume și cărțile îi supraviețuiesc.
Ex librisurile au fost mici opere de artă care conțineau scuturi heraldice, portrete, simboluri, devize sau citate, profesia proprietarului și chiar teme erotice.
Acestui mic însemn i-au fost dedicate cluburi și societăți. A avut o funcție artistică, dar și socială, documentând evenimente care au marcat istoria omenirii, un exemplu în acest sens fiind un ex libris în contextul Primului Război Mondial; comandat în 1914, acesta reprezintă o clădire năruită sub care stă scris „Aici a fost biblioteca mea”. La un moment dat ex librisul devine chiar o idee de cadou, fiind oferit prietenilor cu ocazia unor evenimente sau în semn de scuze pentru o greșeală.
Regina Maria a României a avut un ex libris creat de Paul Groudhomme în 1922. Acesta îl reprezintă pe Sfântul Gheorghe deasupra căruia este coroana regală purtată la încoronarea de la Alba Iulia şi care străluceşte ca un soare.
În 1988, în cadrul Muzeului Primei Școli Româneşti din Şcheii Brașovului, doctorul Emil Bologa înfiinţează un muzeu de ex libris (circa 500 de exponate în trei săli), primul de acest gen din ţară.
Personalități ale vremii, biblioteci, instituții și colecționari – toți au fost supuși fascinației ex librisului. Dincolo de simbolistica de însemn al proprietății, ex librisul a traversat secolele și rămâne o mică operă de artă, iar publicul SoNoRo este invitat să descopere în această ediție legătura dintre muzică și literatură.

Răzvan Popovici, Director executiv

Scriitorul Mario Vargas Llosa spunea că trăim atâtea vieți câte cărți citim; probabil că și un compozitor a avut atâtea vieți câte lucrări a compus. Ce putem spune despre noi, muzicienii, care interpretăm sute de compoziții? Dacă le comparăm inevitabil cu volumele pe care un om le citește de-a lungul vieții, probabil că și noi acumulăm mai multe vieți și transmitem mai departe toate poveștile și trăirile din aceste compoziții. Apare, în acest mod, o legătură intrinsecă între muzică și literatură, exact mesajul acestei ediții intitulată Ex libris. De când a fost creată această practică a marcării volumelor pe care cineva le deținea în biblioteca personală au trecut sute de ani și lumea a mers înainte. Multe aspecte care compun viața omului postmodern s-au schimbat, dar actul lecturii și cel al ascultării muzicii au rămas constante precum o stâncă la malul mării. Indiferent de valurile schimbării care au traversat secolele, literatura și muzica sunt două repere interioare de care ne putem bucura oricând, mai ales în zgomotul infernal din zilele noastre. Ne putem întoarce mereu la lectură și la muzică, căci ele pot fi atât ancorele noastre, cât și zonele de frumusețe și de liniște din viața oricărui om. Vă invit să citiți sau să recitiți cărțile care ne-au inspirat în acest an să creăm ediția SoNoRo Ex libris și să veniți la concertele care își vor da întâlnire în mod inedit cu unele dintre marile titluri ale literaturii universale.

Diana Ketler, Director artistic

Cele mai bune cărți sunt cele care încă nu au fost citite, iar cele mai bune concerte urmează să fie cântate, auzite și trăite. În acest an prezentăm SoNoRo Ex libris, dar nu pentru a indica proprietatea, așa cum se întâmpla inițial, atunci când frumoasa artă a ex librisului a prins viață cu multe secole în urmă. Dimpotrivă, dorim să subliniem faptul că muzica – inspirată de mari opere literare sau de propria noastră imaginație – aparține tuturor celor care au inima și mintea deschise pentru a asculta. Vom petrece săptămânile SoNoRo în cea mai bună companie – muzicieni minunați, un public inspirat, compozitori și scriitori de geniu. Aspirăm să dăm poveștilor vechi semnificații noi, să creăm conexiuni actuale, să interpretăm jocul creației pe scenă și să-l scoatem din bibliotecile noastre intime.