Teatrul Recul

Splaiul Unirii 160, București

Recul este un teatru independent din București, deschis din 4 iulie 2015. Pe scena lui se joacă spectacole de teatru, improvizație de formă lungă și teatru de animație. Amenajat într-un spațiu generos dintr-o fostă fabrică, Recul nu este casă doar pentru proiectele proprii, ci funcționează ca o platformă pentru cultura independentă din București. Teatrul recul găzduiește evenimente ale societății civile, gale de jurnalism independent, workshop-uri de coregrafie, concerte și festivaluri.