Sala Festivă a Mănăstirii Franciscanilor din Cluj-Napoca (fostul Refectoriu) a fost incubatorul muzicii interpretative din Transilvania, între anii 1948-2011. Acest loc inedit al goticului matur, cu coloană centrală și bolți intersectate cu nervuri realizate la sfârșitul secolului al XV-lea, a reprezentat „kilometrul 0” al localității. Amplasat în interiorul primei incinte de fortificație, a slujit la cel mai înalt nivel de siguranță și reprezentativitate ca loc de rugăciune zilnică, la cele trei mese servite în acest spațiu de călugării dominicani, respectiv, la momentele de protocol, aici au fost primiți cei mai de seamă oaspeți (regi, episcopi, nobili) ai acelor timpuri. În perioada renașterii a servit la propagarea ideilor protestante, în secolul al XVIII-lea, în perioada contrareformei religioase, a redevenit un nucleu al școlii romano-catolice, fiind preluat de ordinul Iezuiților, mai apoi de cel al Franciscanilor. În 1725 este reclădit în mare parte în stil baroc, iar în anii 1900 este reabilitat de cei mai de seamă arhitecți-restauratori din Budapesta, István Möller și Kálmán Lux. De atunci, fosta sală de mese – Refectoriul – a fost transformată într-o Sală Festivă, conectată dinspre vest cu un nou hol de acces pentru public în locul bucătăriei medievale, iar dinspre est cu anexe necesare pentru artiști. Această configurație spațială a fost moștenită după Al Doilea Război Mondial de Școală de Arte nou înființată, mai apoi de Liceul de Muzică. Detaliile arhitecturale puse în valoare la începutul secolului al XX-lea au rezistat eroic la peste șaizeci de ani la uzura școlară zilnică și au servit ca un locaș de excepție pentru transmiterea spiritului artistic în rândul elevilor școliți în această instituție. Începând de anul 2011, mănăstirea a fost redobândită de Ordinul Franciscanilor, iar noile lucrări de reabilitare sunt într-o continuă efervescență.

Dacă mai facem o mică incursiune în Timp și Spațiu, căutând sedimentele Spiritului acestui Loc, constatăm că cercetările arheologice confirmă prezența unor construcții semnificative ale perioadei romane sub zidurile acestei mănăstiri. O presupunere credibilă – comparativ cu alte orașe medievale din Europa – este că ne aflăm peste ruinele unui Templu al zeilor antici. Resacralizarea în Spiritul Creștinătății vine din perioada Evului Mediu timpuriu. Fastul arhitectural al imperiului roman rămâne însă o constantă a civilizației europene. Ca atare putem regăsi acest atavism formal și în reconstruirea bisericii franciscane din Cluj-Napoca, în Spiritul Barocului. Spiritul Modernismului purificator, marchează grădina mănăstirii în perioada interbelică. Pentru extinderea tipografiei „Sf. Boneventura” se demolează primul aliniament al fortificațiilor medievale și se refolosește acest areal pentru noi corpuri funcționale, acoperind o parte din fațada barocă a mănăstirii. După desființarea mănăstirii, perioada socialistă reconvertește funcțiunea ansamblului în spații de reeducare într-un Spirit Artistic. Primul director, numit pentru această „aventură” pedagogică în 1948, este Mihai (Mihály) Guttman (1926-2023), proaspăt absolvent al conservatorului de muzică din Cluj. A servit această instituție inclusiv după pensionare, de la recrutarea talentelor, până la cizelarea repertoriilor muzicale la nivel de cor, orchestră și de muzică de cameră. În 19 august 2026, am avut prilejul să sărbătorim centenarul acestui dascăl dirijor în această Sala Festivă a Mănăstirii Franciscane și să inaugurăm arhiva partiturilor și a documentelor sale private într-una din spațiile fostei tipografii „Sf. Boneventura”. Începând din anii 2011, lucrările de restaurare și de reabilitare ale ansamblului mănăstirii sunt coordonate de Szabolcs Guttmann, fost elev al liceului de muzică în perioada 1968-1976, mai apoi absolvent al Institutului de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București (1980-1987) și cu specializare în restaurarea monumentelor istorice la Budapesta (1990-1992). Începând din anul universitar 2026 proaspăt pensionar... Aceste rânduri sunt dedicate în primul rând părinților mei, Mihály și Gabriela Guttman (1925-1998,) pedagogi, profesori de muzică și limbi străine, respectiv surorilor mele Gabriela (1951-2021), economistă, și Emese (1953-), profesoară de pian, și fratelui meu Zoltán (1955-), violonist. (Szabolcs Guttmann)