Lăcașul de cult aparține comunității evanghelice (lutherane germane) C.A. – de Confesiune Augustană din București – și a fost ridicată prin strădania etnicilor germani. În București mai există o biserică lutherană ce aparține comunităților maghiară și română.

Această confesiune creștină a luat naștere în secolul al XVI-lea, urmând programul de reformă a bisericii catolice medieval, inițiat de Martin Luther. Comunitatea evanghelică (lutherană germană) este atestată documentar începând cu secolul al XVI-lea, păstrându-și continuitatea până în prezent.

Actuala biserică a fost sfințită în anul 1883. Regina Elisabeth de Wied (Carmen Sylva), de confesiune lutherană, a contribuit esențial la dezvoltarea activității sociale și culturale a comunității; mărturie sunt textele biblice ce pot fi admirate și astăzi, clopotele, iluminatul în stil Art Deco, broderiile care decorau interiorul bisericii și altele.

Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, potrivit tradiției evanghelice, comunitatea din București a înființat și administrat o amplă lucrare socială și pedagogică prin instituții specializate: diaconia (serviciul social), cantina publică, grădinița, orfelinatul, școlile primare și gimnaziale, liceul.

Statul comunist a decis, începând cu anul 1948 desființarea școlilor și instituțiilor sociale, inclusiv demolarea mai multor clădiri în care acestea își desfășurau activitatea. Comunitatea a rezistat emigrării în masă a etnicilor germani dinainte și după 1989, fiind astăzi prima ca mărime din România.

Biserica Evanghelică deține două orgi istorice, cu o valoare artistică inestimabilă: Johannes Prause 1796 – singura orgă de factură barocă din București – și Walcker&Cie 1910/12.