Academia de Studii Economice – Aula

Piața Romană, nr. 6, București

Înfiinţată prin Decret Regal, la 6 aprilie 1913, sub denumirea „Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale” (AISCI), istoria consemnând faptul că izbânda înființării AISCI poartă amprenta autorității politice a prim-ministrului Titu Maiorescu și a perseverenței lui Nicolae D. Xenopol. Academia de Studii Economice din Bucureşti a împlinit în 2013 un secol de existenţă și este cea mai importantă instituție de învățământ superior cu profil economic din România.
Sediul ASE este în Palatul Academiei Comerciale, situat în Piața Romană. Acest palat a fost construit în stil neoclasic între anii 1916-1926 de către arhitecţii Grigore Cerchez, Edmond van Saanen Algi şi Culina Arghir. În 2011, instituția a fost clasificată în categoria universităților de vârf din România, respectiv cea de „Universități de cercetare avansată și educație”.
Concerte 2020