Ștefan Diaconu

  • Flaut
Ștefan Diaconu – născut în 1990, în Rădăuți – este un artist versatil și talentat: flautist, dirijor, redactor de partituri, aranjor și pedagog. Un moment important în cariera a fost înregistrarea unui album care conține în premieră integrala creației pentru instrumente de suflat de Dinu Lipatti, realizat în colaborare cu prestigiosul V Coloris Wind Quintet, și în calitate de membru fondator al acestui ansamblu.

În domeniul editării muzicale, Ștefan a realizat proiecte substanțiale, dintre care amintim reeditarea Simfoniilor lui George Enescu, în colaborare cu Radio France, și editarea pentru prima dată a „Integralei pentru instrumente de suflat” de Dinu Lipatti.

Având parte de o educație academică remarcabilă, Ștefan și-a obținut Masteratul în Studii Orchestrale – Flaut, la Academia Regală Daneză de Muzică în iunie 2017. În prezent, își continuă studiile la clasa de solist în cadrul Academiei Naționale de Muzică din Odense, Danemarca, în paralel cu doctoratul la Universitatea Națională de Muzică din București.
Unul dintre momentele de vârf ale carierei sale ca solist include premiera compoziției „Certo, con flauto” pe care i-a dedicat-o compozitorul Sebastian Androne-Nakanishi, interpretată alături de Orchestra de Tineret Daneză la Ateneu Român din București.

Ștefan colaborează frecvent cu ansambluri de prestigiu din Scandinavia, precum Copenhagen Phil, Odense Symphony Orchestra, Royal Danish Opera și Danish String Quartet. Este membru permanent al cvintetului V Coloris, al orchestrei Romanian Chamber Orchestra și a Orchestrei Naționale Simfonice Române. În prezent, este implicat activ în crearea unei noi ediții a operelor complete orchestrale ale lui George Enescu, promovarea repertoriului românesc pentru cvintet de suflători, transcrierea lucrărilor semnificative ale lui Enescu pentru flaut și pian și organizarea de workshopuri la Universitatea Națională de Muzică din București. De asemenea, este directorul artistic al celui mai nou festival de muzică de cameră dedicat instrumentelor de suflat din Copenhaga – Once Upon Festival.