Ștefan Cazacu

  • Violoncel
Un talent muzical de excepţie care îşi găseşte exprimarea prin sunetele violoncelului este ceea ce reprezintă deja Ştefan Cazacu, un tânăr artist ce reușește să se impună pe scenele naționale şi internaționale. Născut în anul 1994, Ştefan Cazacu şi-a început formarea muzicală alături de tatăl său, distinsul violoncelist Marin Cazacu. A terminat studiile la Universitatea Naţională de Muzică din București, la clasa profesorului Răzvan Suma, și la Universitatea de Muzică din Viena. Talentul său a fost răsplătit prin numeroasele premii obținute în diverse competiții naționale și internaționale.
Distins cu Premiul al III-lea la Concursul Internațional George Enescu (2020-2021), Premiul I la Concursul Internaţional de la Liezen - Austria (2008), Marele Premiu la Concursului Eurovision Young Musicians (2010, București), Marele Premiu la Concursul „Paul Constantinescu” (2015), Marele Premiu la Concursul „George Georgescu” ș.a. A susținut recitaluri în România, Olanda, Israel, Austria, Ungaria, Germania şi a colaborat ca solist cu toate Orchestrele simfonice din România, dar și cu orchestra Filarmonicii din Chișinău, Orchestra simfonică din Valencia sau Orchestra simfonică din Alicante.