Inya Cutova
- Pian
Inya Cutova studiază pianul de la vârsta de cinci ani și este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța, la clasa profesorului Ioan Caruțiu.
Formarea sa pianistică este coordonată în principal de profesorul Csíky Boldizsár de la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, alături de care studiază de aproximativ trei ani, și de pianistul și profesorul Albert Mamriev, sub îndrumarea căruia se pregătește de aproape un an în cadrul programului Pre-Academic al Music Academy Neue Sterne din Hanovra.
Anul 2025 i-a adus mai multe distincții importante: Premiul Special „Jean Mihail”, acordat celui mai bine clasat pianist român la Concursul Internațional de Pian „Dinu Lipatti”; Premiul I la International Siegfried-Weishaupt Piano Competition din Germania; precum și Marele Premiu al Kárpát-medencei Komolyzenei Fesztivál International Piano Competition din Budapesta.
În 2026, Inya a obținut Premiul al II-lea și un Premiu Special la prestigiosul Concurs Internațional pentru Pian și Orchestră „Città di Cantù”, Italia, precum și Premiul I la ClaviMasters International Piano Competition, desfășurat la Chieti.
Tot în 2026, a fost cea mai tânără pianistă dintre cei 50 de concurenți selectați pentru Etapa I a Secțiunii Pian la Concursul Internațional „George Enescu”. În urma competiției, a primit Premiul „Constanța Erbiceanu”, acordat celui mai bine clasat concurent român al Secțiunii Pian.
Inya a debutat ca solistă alături de orchestră la vârsta de 12 ani. Ulterior, a concertat alături de peste zece filarmonici și orchestre din România și din străinătate. A susținut recitaluri în România, Germania, Ungaria, Franța și Italia și a evoluat pe scena Ateneului Român.
A fost invitată să facă parte din juriul ediției 2026 a International Siegfried-Weishaupt Piano Competition, la numai un an după câștigarea competiției, devenind una dintre cele mai tinere membre ale unui juriu internațional de pian.