Cvartetul Fine Arts

  • Ansamblu
Cvartetul Fine Arts, „unul dintre numele placate cu aur din muzica de cameră” (Washington Post), a fost fondat în Chicago, în anul 1946, și este unul dintre cele mai distinse ansambluri de muzică de cameră din prezent, cu peste 200 de lucrări înregistrate.

Renumiții violoniști ai cvartetului, Ralph Evans (laureat al Concursului Internațional Ceaikovski) și Efim Boico (fost concertmaestru al Orchestrei din Paris, sub bagheta lui Barenboim) cântă împreună de peste 40 de ani. Lor li se alătură doi muzicieni eminenți precum violistul Gil Sharon (fondatorul ansamblului Amati) și violoncelistul Niklas Schmidt (cofondatorul Trioului Fontenay).

Multe dintre lansările recente ale cvartetului au fost nominalizate pentru un premiu Grammy și au primit multiple premii și distincții, printre care un premiu Grammy pentru producătorul Steven Epstein (Fauré Quintets cu Cristina Ortiz), „Gramophone award-winner” și „Recording of legendary status” (Gramophone Classical Music Guide), „Key Recording/Top Recommendation” (Penguin Guide to Recorded Classical Music), „Editor's Choice” (Gramophone Magazine), „Critic's Choice” (American Record Guide) de două ori, „BBC Music Magazine Choice” și „Recording of the Year” de 3 ori. Cvartetul a primit, de asemenea, Premiul CMA/ASCAP, acordat în comun de Chamber Music America și American Society of Composers, Authors, and Publishers. Cele mai recente 3 înregistrări ale Cvartetului (Mozart, Enescu, Dvorak) au fost lansate de Naxos în 2023-2024.

Membrii Cvartetului Fine Arts au format multe dintre cele mai bune cvartete internaționale tinere de astăzi, în timp ce predau la Institutul Internațional Sorkin de Muzică de Cameră din Milwaukee și au fost profesori invitați la conservatoarele importante din Paris, Londra, New York, Beijing, Hamburg și la festivaluri de muzică din întreaga lume.