Andrei Vieru
- Pian
Andrei Vieru s-a născut la București în 1958 și este fiul compozitorului Anatol Vieru. Și-a făcut studiile la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” și la Universitatea Națională de Muzică din București. În 1988 se stabilește la Paris, unde își împarte timpul între activitatea de pianist și scris.
A susținut recitaluri, solo sau în formații de muzică de cameră, pe scenele marilor săli pariziene și a fost invitat să participe la numeroase festivaluri de prestigiu, ca cele de la La Roque d’Anthéron, Angoulême, Nantes, Kuhmo etc. A înregistrat, printre altele, „Arta fugii”, „Variațiunile Goldberg” și „Clavecinul bine temperat” pentru casele de discuri INA-Mémoire Vive, Harmonia Mundi și Alpha, numele lui fiind deseori asociat cu cel al lui Bach.
Discografia sa cuprinde „Sonata” de Liszt, „Variațiunile Diabelli” de Beethoven, „Tablouri dintr-o expoziție” de Musorgski, „Sărbătoarea primăverii” de Stravinski (la două piane cu Dan Grigore) etc.
Greu clasabil ca interpret, a fost comparat de presa de specialitate franceză sau anglo-saxonă cu personalități diverse precum Lipatti, Lupu, Haskil, Richter, Brendel, Landowska, Gould, Horszowski, Jean-Luc Godard, Celibidache sau Thelonious Monk.
În anul 2000, își face debutul literar în prestigioasa revistă „Nouvelle Revue Française” la care colaborează regulat în prima jumătate a anilor 2000.
În 2007, publică la editura Seuil volumul de eseuri „Le gai Ecclésiaste” întâmpinat favorabil de critica franceză.
În 2013, publică la Grasset eseul „Éloge de la vanité” pentru care primește premiul Casanova, decernat autorilor europeni de limbă franceză. Presa franceză îi rezervă o primire entuziastă, comparându-l cu moraliștii francezi — în speță La Rochefoucauld, Boileau, Madame du Deffand, Chamfort ori Cioran — și înscriindu-l în rândul „celor câțiva români care au avut ceva de spus Franței” (Eugen Ionescu, Cioran, Fondane, Gherasim Luca, Paul Celan).
În 2014, publică la Curtea Veche versiunea în limba română a „Ecleziastului vesel”.
În 2016 publică la editura Humanitas versiunea în limba română a „Elogiului vanității”.
În 2021, publică la Humanitas eseul de filozofie politică „Elogiul frontierelor — Mic tratat de libertate”, al cărui prim tiraj se epuizează în trei săptămâni.
Tot în 2021, publică la editura Vendémiaire o traducere în franceză a teatrului lui Pușkin, iar în 2024, publică la editura Vremea „Elogiul trădării — Mic tratat de traducere și interpretare”, volum ce conține printre altele și o traducere a teatrului lui Pușkin în limba română.
A susținut recitaluri, solo sau în formații de muzică de cameră, pe scenele marilor săli pariziene și a fost invitat să participe la numeroase festivaluri de prestigiu, ca cele de la La Roque d’Anthéron, Angoulême, Nantes, Kuhmo etc. A înregistrat, printre altele, „Arta fugii”, „Variațiunile Goldberg” și „Clavecinul bine temperat” pentru casele de discuri INA-Mémoire Vive, Harmonia Mundi și Alpha, numele lui fiind deseori asociat cu cel al lui Bach.
Discografia sa cuprinde „Sonata” de Liszt, „Variațiunile Diabelli” de Beethoven, „Tablouri dintr-o expoziție” de Musorgski, „Sărbătoarea primăverii” de Stravinski (la două piane cu Dan Grigore) etc.
Greu clasabil ca interpret, a fost comparat de presa de specialitate franceză sau anglo-saxonă cu personalități diverse precum Lipatti, Lupu, Haskil, Richter, Brendel, Landowska, Gould, Horszowski, Jean-Luc Godard, Celibidache sau Thelonious Monk.
În anul 2000, își face debutul literar în prestigioasa revistă „Nouvelle Revue Française” la care colaborează regulat în prima jumătate a anilor 2000.
În 2007, publică la editura Seuil volumul de eseuri „Le gai Ecclésiaste” întâmpinat favorabil de critica franceză.
În 2013, publică la Grasset eseul „Éloge de la vanité” pentru care primește premiul Casanova, decernat autorilor europeni de limbă franceză. Presa franceză îi rezervă o primire entuziastă, comparându-l cu moraliștii francezi — în speță La Rochefoucauld, Boileau, Madame du Deffand, Chamfort ori Cioran — și înscriindu-l în rândul „celor câțiva români care au avut ceva de spus Franței” (Eugen Ionescu, Cioran, Fondane, Gherasim Luca, Paul Celan).
În 2014, publică la Curtea Veche versiunea în limba română a „Ecleziastului vesel”.
În 2016 publică la editura Humanitas versiunea în limba română a „Elogiului vanității”.
În 2021, publică la Humanitas eseul de filozofie politică „Elogiul frontierelor — Mic tratat de libertate”, al cărui prim tiraj se epuizează în trei săptămâni.
Tot în 2021, publică la editura Vendémiaire o traducere în franceză a teatrului lui Pușkin, iar în 2024, publică la editura Vremea „Elogiul trădării — Mic tratat de traducere și interpretare”, volum ce conține printre altele și o traducere a teatrului lui Pușkin în limba română.
